In perioada 16-22 iulie a avut loc traditionala tabara Fratii Jderi organizata ca de obicei in zona Rm Valcea mai exact la pensiunea Fratii Jderi – pascoaia/Valcea si in parcul Buila Vanturaritei.

Gazdele noastre – Cezar Cotescu si respectiv Ionut/Cabana Cheia – au fost ca de fiecare data ospitalieri si am profitat din plin de frumusetile pe care natura le-a creat in aceste superbe tinuturi.

Cezar este un tip controversat. Pe cat de distractiv si haios pe atat de intreprinzator – putin cam “scortos” dar rigurozitatea si conservatorismul lui probabil sta la baza susccesului pe care-l are cu acest concept – Fratii Jderi.

Pensiunea Fratii Jderi se transforma de la an la an – in bine – aparand ba cate un foisor, ba un grajd pentru cai sau o magazie pentru barci.

Am avut parte in acest an de o vreme frumoasa – exact in perioada cand in Bucuresti erau 45 grade. Inchipuiti-va ca nici acolo nu a fost o vreme prea racoroasa. Mai mult decat atat, apa rece de la cascada din amontele paraului Pascoaia – care in ceilalti ani era rece de-ti taia glezna – acum era “suportabila”, ceea ce ne-a determinat sa facem bai… prelungite si sa profitam din plin de frumusetea locului.

Am dormit numai afara pe pontonul de pe marginea lacului fiind o adevarata placere sa asculti susurul apei si linistea dintre munti.

Bai la cascada, tiroliana si bai in lacul de la pensiune, tir cu arcul – concurs castigat detasat de Ionut – plus o lectie marca a la Cezar ce inseamna tir cu arcul si controlul respiratiei in acest sport, mancare din belsug si multa distractie au fost ingredientele unei reusite vacante.

V-am povestit anul trecut despre frumusetea salbatica a tinutului din jurul lacului Vidra. Ei bine anul acesta am prins o zi superba fara nici macar o adiere de vant. Lacul era de o culoare albastru – ca Marea Egee – in el reflectandu-se cerul fara nori. Imensitatea apei iti da fiori mai ales atunci cand te gandesti ca acest lac este artificial creat si are o adancime de aproximativ 100-150 m.

Pacat de atata frumusete si ma gandesc cu regret ca putini stiu de existenta acestui loc care are un potential turistic imens. Dar vorba lui Cezar: daca ar afla multi de existenta lui sa vezi cate gunoaie ar aparea… ca noi romanii ne pricepem la asta. Imi aduc aminte ca in 1994 cand am fost in zona Alpii de Sud in Franta fiecare actiune era condusa de un ghid care la sfarsitul drumetiei statea la baza traseului cu capacul de la cosul de gunoi ridicat si fiecare dintre noi trecea frumos prin fata lui si arunca sacul din plastic cu gunoiul personal pe care erai obligat sa-l cari in rucsac pana in acest punct.

La noi, pentru educatie, cred ca aceste “pedepse” ar trebui efectuate cu cei care nu respecta aceasta regula dar mai ales cu toti cei care… ies la gratare in wechend si lasa mormane de gunoi in urma lor neavand nici cea mai mica rusine. Daca ar fi dupa mine i-as incolona pe toti, i-as purta pe cateva trasee sa vada in ce consta frumusetea si complexitatea unei drumetii montane si a unor locuri superbe iar jos cand va trebui sa lase gunoiul in zone amenajate as construi ghene care in momentul in care inchizi capacul – primesti o bata pe spate – pentru a nu uita ce insemna nevoia de curatenie si obligatia de a lasa tinuturile cel putin la fel de frumoase si curate cum le-am primit.

Dar sa ne intoarcem la ale noastre. Cheile Cheii au fost si vor ramane un loc superb unde asa cum spuneam anul trecut dumnezeu si-a desavarsit opera creand un loc unic. Odata ajunsi la Cabana Cheia am campat si ne-am facut programul. Masa de seara si apoi mergem si dormim in gura pesterii Ursilor. Inainte de a lua masa am coborat sa facem o baie la una din cascadele de la inceputul Cheilor. Din pacate din cauza secetei era cam putina apa pe albia paraului si dupa prima cascada aceasta intra in pamant – cel putin ¾ din traseul de pe Cheile Cheii fiind… fara apa.

Dupa ce am facut baie – in apa destul de rece, cred ca avea cam 8-9 grade – am facut cateva fotografii si ne-am intors la Cabana Cheia unde era parcata masina. Am mancat si apoi am stat la foc alaturandu-se noua si cativa turisti cehi.

Cred ca pe la ora 24:00 ne-am hotarat sa mergem la culcare laundu-ne echipamentul si deplasandu-ne spre pestera. Asa cum v-am mai spus drumul este de maxim 20-30 min. Dar cand il faci si noaptea si dupa doua trei pahare de vin… lucrurile se complica. Asa ca… ne-am ratacit iar. Am umblat ca bezmetecii de am ajuns pana sus pe Stoguri. Noroc ca am gasit o intrare – ulterior am aflat ca este intrarea in Pestera cu Lac – unde ne-am culcat. O remarca personala: frumusetea unei drumetii montane consta si in… ceea ce neprevazutul si hazardul iti pregateste. Cu asta nu ai cum sa te pui. Dar daca in grup mai ai si persoane comode si “prapastioase” tot farmecul unei drumetii este pierdut.

Atentie: alegeti-va cu grija partenerii de drumetii.

Ne-am trezit dimineata, mi-am facut o cafea la foc si ne-am intors la Cabana Cheia. Dupa ce ne-am spalat putin si am luat micul dejun am luat echipament si mancare pentru a face Cheile Cheii.

Asa cum va spuneam dupa prima cascada apa era inghitita de pamant lasand albia paraului Cheia si Cheile Cheii cu pietrele albe imense stralucind la soare. Bineinteles traseul nu mai are farmecul pe care-l avea cu apa curgand, siroind pe langa stancile puse cu mana parca de o divinitate care asa a vrut sa creeze Cheile.

Odata depasita prima cascada o luam in dreapta si urcam urmand traseul marcat. Coboram dupa prima creasta si urmam cursul albiei paraului fara apa. Sarim din piatra in piatra, traseul fiind mult mai usor fara apa dar lipsit de farmecul de anul trecut. Intr-un tarziu ajungem la marea cascada une ii informez pe baieti cum trebuie sa coboram si ce trebuie sa facem. Grupul era format din Ciprian, Alexandru, Dani, Stefan si eu.

Stefan este fiul meu de 13 ani. Dani are 15 si este de departe cel mai tenace baiat din grupa centurilor negre din club. Pe Alex il cunoasteti de anul trecut. Mai nou l-am luat si pe Ciprian.

Stefan sub nici o forma nu voia sa coboare in rapel bineinteles fiindu-i frica. Si mie personal mi-ar fi fost teama la varsta lui. Intr-un tarziu am reusit sa-l lamurim si l-am coborat apoi pe rand Dani, Alex, Ciprian si eu la urma.

A fost mai usor ca anul trecut. Peretii erau uscati si nu am mai lunecat inspre firul apei.

Odata ajunsi jos am luat pranzul pe pietrele imense si apoi am coborat. Dupa aproximatin 200 m apa iese din munte tot asa cum a fost inghitita dupa prima cascada. De aici a fost putin mai interesant. Cei care nu au mai fost anul trecut-toti cu exceptia mea si a lui Alex – s-au descaltat sa nu cumva sa se ude pe bocanci. Le-am explicat ca nu are nici un sens sa se descalte; in primul rand risca sa se loveasca sau sa se intepe la picioare in pietre si apoi oricum vom trece prin apa pana la gat ceea ce insemna ca oricum ne vom uda. Saracii nu stiau ce-i asteapta. Coborand pe firul apei dai de locuri in care trebuie sa intri in apa pana la genunchi la inceput, apoi pana la brau si apoi pana la gat unde esti nevoit sa tii desupra capului rucsacul pentru a nu-l uda. Frumusetea traseului consta si in faptul ca apa este rece ca gheata de ai impresia ca nu-ti mai simti picioarele si in unele locuri mai luneci, mai scapi piciorul de un colt de piatra si aterizezi in apa… inevitabilul se produce, gravitatia invinge.

Ultima parte apa coboara o cascada. Apoi urmeaza cursul unui ued lat de maxim 1 m si atinge o viteza nebanuita unde daca nu stai bine pe picioare te ia pe sus. Odata strabatut acest ued se deschide in fata ta un loc mai larg unde apa se linisteste dar are si o adancime de aproximativ 150-170 cm. Aici trebuie sa-ti iei rucsacul, sa-l ridici deasupra capului – si sa traversezi zona in picioare.

Asa am facut si noi, pe rand unul cate unul.

Dupa ce ajungi in capat practic se termina Cheile Cheii. Simti nevoia sa stai la soare pentru a te usca nitel..dupa ce ai stat in apa rece ca gheata atat. Daca ti se face subit foame… este ceva normal: dupa un consum energetic mare corpul are nevoie de rezerve noi.

Lateral dreapta trebuie sa urmezi un traseu care te duce inapoi la Cabana Cheia. Ai doua variante: sa urmezi traseul marcat sau sa urci perpendicular timp de aproximativ 1 h si vei ajunge la traseu inainte de a intra pe Brana Caprelor-o poteca lata cat sa pui un picior. Traseul nu este replica watches wholesale ukrecomandat celor cu o conditie fizica proasta. Jos se deschide o prapastie in care vezi traseul de jos. Esti la paroximativ 300 m diferenta de nivel. Urmand Brana Caprelor ajunci inapoi la prima cascada unde incepe practic traseul Cheile Cheii si de acolo mai ai putin pana la Cabana Cheia.

Odata ajunsi la cabana, Ionut ne-a imbiat cu o fasole facuta la ceaun care avea un gust foarte bun. Dupa ce am mancat 2-3 castroane ne-am linistit putin dormind. S-a facut deja seara. Am luat cina si ne-am dus la pestera deja celebra pe care nu o nimerim niciodata din prima. Acum am facut exact 20 minute pe ceas. Frumusetea acestei pesteri este unica. Am vizitat cat am putut din ea. Nu uitati sa va luati haine groase. In pestera temperatura este foarte scazuta.

Ne-am pregatit sacii de dormit si intr-un tarziu am adormit. Dimineata o cafea la foc pentru fiecare, bauta in timp ce admiram privelistea de la inaltimea pesterii a incheiat si acesta noapte.copy watches uk

O noua zi. Ultima.

Am mai fi vrut sa facem Claia Stramba dar am cazut cu 2 zile inainte si din cauza unei rani la genunchiul drept am fost nevoiti sa incheiem aceasta vacanta sambata in loc de duminica.

Ne-am facut bagajul, ne-am urcat in Jeep si am plecat spre Bucuresti cu regretul ca se putea si mai bine. Ne vedem anul viitor.replica watches for women
KPICASA_ALBUM(chelsea.bucuresti,20070718FratiiJderi)