Ce poate fi mai sanatos decat o plimbare pe munte? Dar daca aceasta plimbare este facuta iarna si in conditii meteorologice… potrivnice? Cati dintre voi ar avea curajul sa ne urmeze?

Unii veti spune pe buna dreptate ca ati putea foarte bine sa stati foarte comod in fata televizorului uitandu-va la un film sau privind pur si simplu pe fereastra cum ninge abundent. Pe de alta parte si noi cei care am fost pe Vf. Omu in perioada 6-10 ianuarie ne-am pus problema ca nu ar mai fi la fel de interesant daca ar fi… prea aglomerat sus pe crestele Mtilor Bucegi…

Joi a nins abundent in Bucuresti. Nu-mi amintesc sa mai fi fost asa mare zapada in ultimii ani. Vineri am plecat spre Valea Prahovei. Imediat dupa Ploiesti mi-am dat seama ca valul de zapada s-a oprit in acea zona. Prin zona Baicoi, Comarnic, Cornu chiar era o atmosfera tomnatica. Doar sus pe creste se mai distingea putina zapada. Odata ajuns la Predeal mi-am cautat un loc de cazare si am plecat direct pe partie. Zapada era putin cam inghetata si daca nu ar fi fost tunurile cu zapada artificiala chiar nu prea ar fi existat conditii de schi. Nu era prea aglomerat si chiar m-am bucurat putin de schi. Am inteles ca in zilelele precedente era un vacarm de nedescris si foarte multa lume, dar slava Domnului ca au plecat toti acasa. Nou : teleschiul de la Predeal a fost schimbat. Din doua linii de urcare pe care puteau urca cate doi (deci…4 persoane odata) acum poti urca …cate unul. Cei drept viteza de urcare este mai mare. Totusi nu poate fi de 4 ori mai mare. Din aceasta cauza ma intreb daca asta a fost cea mai buna solutie de schimbare a teleschiului vechi? Avem cateva partii de schi si alea scurte si fara nici o infrastructura pe langa ea. De acces rapid de pe o autostrada nici nu se pune problema, asa ca, ma intreb daca nu cumva aceste decizii sunt luate chiar in scopul de a nu se dezvolta nimic si de a tine un monopol prostesc pe o saracie lucie. Cu banii care-i cheltui la Predeal sau in Poiana Brasov cred ca ai un sejur si mai reusit in Austria sau in Croatia.Dar sa ne revenim …

Sambata dimineata dupa ce am mai facut cateva ture de schi mi-am reorganizat echipamentul si am plecat spre Rasnov pentru a face jonctiunea cu ceilalti pentru a urca la Malaiesti. Nu stiu cum se face dar de fiecare data plecam de dimineata de acasa si tot pe inoptate incepem ascensiunea. Cezar si ceilalti, care trebuiau sa vina de vineri…au sosit sambata pe la ora 4 pm. Am lasat masinile la hidrocentrala , ne-am pregatit echipamentul si am plecat. Depasind pragul psihologic creat de impactul celor 40-50 kg de echipament asupra fiecaruia dintre noi ne-am bucurat ca ne-am vazut si bineinteles ne-am bucurat de frumoasele privelisti pe care aceasta zona le are si zapada din ce in ce mai mare odata cu ascensiunea noastra. Daca pe Valea Prahovei nu prea era zapada, ei bine, in aceasta zona era din belsug. Cezar, nu a reusit sa stranga in acest an decat inca doi din cei …15 care si-au anuntat participarea la aceasta incursiune: Bebe si Cristache zis Animalul. In total eram 4, urmand sa mai apara luni inca doi.Urcarea pana la Malaiesti nu a fost o problema. Deja eram invatati cu acest lucru si aveam repere. Numai Bebe (era pentru prima data cand participa) intreba mereu : cat mai este? ..iar noi il consolam spunandu-I ba 5 ore, ba 3 ore …cand de fapt totul era la jumatate.

Odata ajunsi la Cabana Malaiesti ne-am lasat rucsacii in sala mare a cabanei si am baut cateva ceaiuri pentru rehidratare. Apoi ne-am luat in primire camera de 6 locuri cu paturi suprapuse. Dupa ce am facut o baie in zapada (doar unii) ne-am pregatit si am mancat depanand amintiri si bucurandu-ne de revedere. L-am sunat si pe Flocea care nu a reusit sa apara desi pana in ultima zi i-a mintit pe Cezar si pe Bebe ca vine. I-am transmis sa nu mai fie suparat ca …o sa urcam noi in locul lui si-i vom povesti totul…la intoarcere.

A doua zi imediat dupa micul dejun ne-am pregatit echipamentul si am urcat pe versantul din spatele cabanei aproximativ doua ore pana sus pe cresata de deasupra Lacului Tiganesti. Sus era o vijelie si o ninsoare care-ti biciuia fata ca si cum bucati mici de metal ar fi fost proiectate cu viteza inspre tine. Am continuat ascensiunea pe creasta stanga, spre cel mai ridicat pisc de unde gandeam noi, ne puteam da la vale cu schiurile sau pe fund.Din cand in cand mai scoteam aparatul foto si mai faceam cate o fotografie.Erau cam – 15 grade si in conditiile de vifornita si vant cred ca temperatura mai scadea putin. Bebe ma intreba ce am de tot fac poze ca el congela. Deja pe mustati I se dezvoltau bucati mici de gheata in forma de turturi si daca-si scotea mana afara din manusa …nu era prea comod. La un moment dat l-am rugat sa-mi faca o fotografie. Eu urma sa ma apropii de cornisa inghetata si el sa-mi faca poza cu Bucsoiul Mare in spate si cu tot masivul in toata splendoarea lui cuprins de zapada si de vijelie. Nu am apucat sa-i pun in mana aparatul ca printre picioarele noastre a trecut ca un fulger o crapatura. Am sarit instantaneu in lateral si ne-am uitat unul la celalalt renuntand pentru moment la a mai face fotografii si ne-am indepartat putin de creasta mergand in asccensiune mai spre vale. Am ajuns la un masiv stancos de unde vedeam toata valea Tiganesti si masivul opus. Aici am inteles ca urmeaza a se amenaja super partiile de schi pana la Olimpiada de iarna din 2013. Este o zona superba. Vantul s-a intetit si efectiv daca nu erai atent te lua pe sus. Cezar si-a pus schiurile si a coborat. Noi am gasit un culoar mai lipsit de pietre si ne-am pus pe fund…si la vale. Cad am ajuns jos am vazut mici avalanse venind dupa noi in straturi subtiri de zapada. Da, a meritat sa venim pana aici. Ar fi fost interesant sa urcam iar si sa mai facem o tura dar ne lua prea mult timp asa ca am urcat inspre locul in care ajunsesem pe traseul dinspre cabana Malaiesti. Odata cu lasarea intunericului s-a linistit si vantul si am facut cateva foto cu toti muntii cuprinsi de zapada. Sunt imagini pentru care merita sa urci in aceasta perioada pe Vf. Omu.Am coborat spre Malaiesti. Coborarea nu este la fel de interesanta ca pe Hornul Mare dar merita sa te asezi pe fund si sa-ti reglezi viteza cu pioletul. Daca vezi ca prinzi viteza prea mare incearca sa te agati de ceva pana nu este prea tarziu…

Luni dimineata dupa micul dejun ne-am pregatit pentru marea ascensiune. Nu am mai facut niciodata traseul acesta Malaiesti-Omu prin Bucsoiul Mare si prin creasta. Probabil pe timp de vara este mai usor. In acea zi nu era sa fie. De dimineata a rasarit un soare rosu si cerul era de un senin suspect de calm. Cezar chiar a zis ca in curand va veni furtuna. Am plecat de la cabana cu cat mai putin echipament: strictul necesar. Prin jgheabul croit parca de o mana dumenezeiasca, am inceput ascensiunea. Zapada era destul de tare si inghetata. In aceasta perioada cel mai mare pericol il constituie avalansele. Straturi de zapada asezate peste cele existente si nelegate intre ele in timp constituie un pericol in momentul in care din cauza schimbarii de temperatura luneca la vale luand totul ca intr-o masina de spalat la vale. Ma uitam de jos cum se vedea masivul pietros denumit Capul de Caine exact in mijlocul jgheabului sus. Incet, incet, ne apropiam de el. Inaintam pe rand prin zapada croinu-ne poteca si inaitand pe urmele celui dinainte. In momentul in care cel dinainte obosea, un altul il inlocuia. Plecati in jurul orei 9.00 de la Malaiesti am ajuns in jurul orei 12.00 prin dreptul Capului de Caine si l-am ocolit usor pentru a gasi un drum spre creasta. Odata trecuti de acest masiv pietros s-a declansat furtuna. Un vant cu o ninsoare deasa ce nu-ti permitea sa vezi la mai mult de 5 m in fata. Datorita altitudinii si presiunii scazute norii invaluiau tot muntele accentuind efectul de ceata. Cezar a spus ca cea mai buna solutie este sa mai astemtam pana dispare ceata. Am sapat in zapada sa ne facem un adapost. Inghesuiti toti patru acolo ne intrebam cat timp vom mai fi nevoiti sa stam in acel loc. Temperatura scazuta este unul din factorii care te obliga sa iei decizii rapide si uneori pripite. I-am spus lui Cezar ca trebuie sa luam o decizie rapid altfel inghetem acolo: inaintam sau ne intoarcem pe unde am venit. Probleme era ca nici inapoi nu eram siguri ca nimerim drumul bun. In acest caz i-am spus ca eu ma duc sus sa caut traseul si ma voi intoarce dupa ei. Urcand nu aveam decat varianta de a alege una din variante: sa merg pe langa masivul muntos prin stanga sau prin dreapta. Sa continui drumul prin dreapta era cam periculos, nu eram sigur ca ma voi mai intoarce usor inapoi fiind foarte accidentat. Sa aleg prin stanga mi s-a parut cel mai la indemana si am ales bine. Mergand 20 de minute am dat de creasta. In jos se deschidea larg o prapastie uriasa. Intors spre inapoi i-am vazut pe Cezar, Animalul si Bebe inaintand. Am strigat la ei ca acolo era drumul cel bun si ca am zarit si un stalp din traseul marcat. Daca mai jos frigul era suportabil in momentul in care atingi creasta totul se schimba. Am pus repede pe noi toate hainele pe care le aveam in rucsac, ne-am legat coltarii si am baut putin ceai cald dupa care am contiunuat drumul. Uneori norii se rareau si-ti dezveleau ceilalti masivi sau intreaga depresiune a Brasovului in spate sau zona din partea stanga in care o imensa prapastie ti se deschidea flamanda. Tot urcand si coborand imi spuneam cat de rau mi-ar fi parut daca nu as fi venit in aceasta ascensiune. Cred ca imaginile vorbesc de la sine. Continuind traseul am inceput sa coboram si sa urcam. Cezar era ghidul nostru. Ne spunea ca in cei 20 de ani de cand face traseele astea a adus pe munte peste 500 de oameni. Unora li se va parea ca este un numar mic. Eu cred ca nu multi au curajul si nebunia in acelasi timp sa faca aceste trasee iarna. Ei bine in aceste conditii, 500 este un numar mare.In dreptul deschiderii catre Valea Morarilor traseul este cam abrupt. Trebuie ales atent si fiecare picior trebuie pus bine in sol pentru a nu avea surpriza de a va trezi la vale fara posibilitatea de a va mai opri. Unii au fost gasiti abia primavara. Fara piolet si coltari nu aveti nici o sansa sa faceti traseul acesta. Nu ezitati sa va luati tot echipamentul necesar unei escalade alpine in conditii de zapada si gheata. Chiar daca odata nu l-ati folosit nu este nici o problema: carati-l in continuare, nici nu stiti cand aveti nevoie de el.

Odata ajunsi la indicatorul care ne arata ca suntem pe drumul cel bun si ajungem in curand la statia meteo Omu, am oprit cat sa facem cateva fotografii. Mustata lui Bebe se transformase intr-o streasina din care cadeau turturi care mai mari, care mai mici…Am ajuns la statia meteo. Am baut un ceai prin bunavointa familei care era de serviciu. Ne-am dezghetat putin si ma uitam la fetele colegilor mei congelate cum se albesc ca o bucata de carne scoasa din congelator. Atunci mi-am dat seama cat de inspirat am fost sa-mi folosesc cagula din neopren. Am multumit gazdelor care sunt niste oamni extraordinari si am iesit sa infruntam intunericul. Ningea. Aceeasi ceata ca si inainte. Ne-am facut curaj si am inceput sa inaintam prin zapada mergand pe traseul marcat. Am ajuns la indicatorul pe care am putut citi inca odata ca mai avem 20 min pana la statia meteo Omu. Deci…am mers in sensul gresit. Ne-am intors. Ca sa gasim drumul corect ne-am dispus in linie toti patru, la o distanta de 10-15 m fiecare si cu lanternele in mana incercand sa gasim traseul. Usor, usor am gasit fiecare stalp si ne apropiam de Hornuri. Cam ciudate ne pareau peisajele, nemairecunoscand nimic. Furtunele de zapada din ultimul timp au creat o cornisa de zapada pe creasta care nu-ti mai permitea sa recunosti zona si totodata nu puteam gasi marcajul unde este Hornul Mare. Ingropat in zapada l-am gasit cu greu. Ca sa trecem peste cornisa de zapada singura modalitate era sa coboram in rapel pe coarda. Am scos coarda si am legat-o de un piolet infipt in zapada si am coborat pe rand: eu primul incercand sa rup cu pioletul cornisa de zapada si apoi ceilalti. De la statia meteo ni s-a dat un sfat foarte incurajator: nivelul de alarma pentru avalanse in zona hornurilor era de nivel 3. Dati-va seama ca in momentul cand am ajuns in Hornul Mare calcam atat de atenti, sa vedem in ce stare este zapada. Era destul de solida. Pana jos am facut cateva minute, dar nu a mai avut farmecul zilelor senine si linistite.

Ajungand jos, in caldare, am inaintat prin zapada moale depusa recent. L-am intrebat pe Bebe daca mai vine pe Vf Omu. Mi-a spus ca nu. A venit, a vazut si gata s-a linistit. Se citea pe chipul lui oboseala si turturii de pe zapada ii dadeau aerul de om obosit si trecut printr-o adevarata aventura. La cabana l-am declarat cel tare incepator. Adevarul trebuie spus: toti eram obositi. Mancasem dimineata si pe traseu doar cateva guri de ceai am reusit sa inghitim din cauza vremii nefavorabile. La cabana ne asteptau ceilalti doi baieti veniti: Georgica si Marin. Nemancati de dimineata am rupt farfuriile in doua si cred ca saracii baieti au zis ca nu mai mancasem de doua zile. Socrii lui Georgica fac un vin excelent.

A doua zi mi-am pregatit rucsacul de dimineata si dupa ce mi-am luat ramas bun de la baieti am coborat singur spre Rasnov. Am ajuns acasa cu bine. Le-am trimis baietilor cate un CD cu fotografiile facute pe Vf Omu.

Cred ca pentru multi dintre noi pare putin bizar ca pe timp de iarna sa te aventurezi in asemanea expeditii. Aveti dreptate. Din aceasta cauza aceste iesiri se numesc: aventura, expeditie, si au la baza cateva principii fara de care natiunea noastra ar deveni legume; curaj, hotarare, determinare, tenacitate. Echipati bine si cu cel putin un om cu experienta aceste aventuri pot fi reusite. Academia de aventura Fratii Jderi va provoaca. Doriti sa participati? Lista e deschisa. Urmatoarea expeditie in 4 ianuarie 2009. Inscrieti-va!

KPICASA_ALBUM(chelsea.bucuresti,12282007VarfulOmu)